Planuri de finanțare
Peste toate subiectele, susținerea cooperării transnaționale va fi implementată prin:
Cercetare colaborativă: Dezvoltarea de noi cunoștințe, noi tehnologii, produse, incluzând coordonare științifică. Activități deminstrative sau resurse comune pentru cercetare. Instrumentele sunt::
Susținerea proiectelor de cercetare îndeplinite de consorțiu cu participanți din țări diferite, orientându-se asupra dezvoltării de noi cunoștințe, noi tehnologii, produse, activități demostrative sau resurse comunde pentru cercetare. Mărimea, întinderea și organzarea internă poate varia de la domeniu la domeniu și de la subiect la subiect. Proiectele pot varia de la acțiuni de cercetare orientate de scară mică și medie până la proiecte de integrare de scară mare care mobilizează un volum semnificativ de resurse pentru îndeplinirea obiectivului definit. Proiectele pot de altfel fi și orientate către un grup special cum ar fi IMM-uri.
Susținerea unui Program Comun de Activități programe comune de cercetare implementate de un număr de organizații de cercetare care își integrează activitățile întrun domeniu dat, indeplinite de echipe de cercetare în cadrul cooperării pe termen lung. Pentru implementarea acestui Program Comuni de Activități aceste programe comune vor necesita angajament oficial de la organizațiile care integrează o parte din resursele și activitățile lor.
Activități de susținere orientate asupra coordonării și susținerii activităților și pcliticilor de cercetare (crearea de rețele de contact, schimburi, accest transnațional la infrastructurile de cercetare, studii, confertințe, etc). Aceste acțiuni pot fi implementate și prin alte metode decât cereri de propuneri.
Susținerea proiectelor îndepilnite de echipe de cercetare individuale naționale sau transnaționale. În principal acest plan va fi folosit pentru susșinerea proiectelor de cercetare "la limite" bazate pe investigare funanțate în cadrul Consiliului European de Cercetare.
Susținerea pregătirii și dezvoltării carierei cercetătorilor, în principal folosită pentru implementarea acținulor Marie Curie.
Susținerea proiectelor de cercetare și de dezvoltări tehnologice unde majoritatea cercetărilor se face în universități, centre de cercetare sau alte entități legale, pentru beneficiul grupurilor specifice, în special IMM-uri și grupuri de IMM-uri. Eforturile vor fi asumate pentru a mobiliza finanțare suplimentară de la EIB Group și alte organizații financiare.